Sărbătoare şi… campanie electorală

Astăzi, 5 decembrie, în jurul orei 4 după-amiaza, a avut loc în Piaţa Tricolorului (în faţa Casei de Cultură, pentru cine nu este obişnuit/ă cu această denumire) un spectacol cu ocazia aprinderii bradului de Crăciun din centrul oraşului.
În ciuda lapoviţei care începuse cu aproape o oră înainte, luându-şi şi copilaşii cu ei, oamenii s-au adunat de peste tot de prin oraş să vadă spectacolul şi momentul în care luminile bradului vor prinde viaţă în bezna serii. Parcarea Casei de Cultură era plină, traficul din zonă fiind un haos; ca de Ajunul Sfântului Nicolae, de altfel.
Şi, bine-nţeles, când altcândva este un moment mai bun de a face reclamă decât la un astfel de spectacol când vine tot Bacăul?! La ora patru fix (punctuali, ce pot sa spun) şi-au făcut apariţia nişte oameni îmbrăcaţi în geci albe sau albe cu roşu strigând (pe ritmul bine cunoscut de către susţinătorii echipei Dinamo) „USL”. Apropiindu-se de Piaţă, observ în fruntea grupului pe domnul Cosmin Necula, ce candidează pentru postul de deputat. A făcut din mână camerelor de fotografiat şi de filmat, iar amicii săi s-au răspândit printre mulţimea de oameni, împărţind sacoşele cu daruri.
În sfârşit, începu şi spectacolul aşteptat de băcăuani, nu la mult timp după ora stabilită. În deschidere a cântat un cor de copii de la SOS Satele Copiilor Hemeiuş, care au inspirat voie bună şi veselie prin cântecele lor. După ei a urcat şi Moş Crăciun, care a avut o rezonanţă frumoasă cu publicul, respectiv copii din public şi care le-a făcut daruri (clopoţei din porţelan, dulciuri şi artificii). Pe parcursul spectacolului, Moşul a rămas pe scenă dialogând din când în când cu publicul şi cu cei ce aveau să îşi facă numărul în cadrul spectacolului. Printre alţii, a urcat şi un cor al Palatului Copiilor, care au încântat publicul cu o urătură, colinde şi jocurile urşilor, caprei şi al căluşarilor. În jurul orei 5, s-a aprins şi lampionul de Sf. Nicolae care s-a înălţat printre nori. După corul de la Palatul Copiilor, au fost invitaţi pe scenă primarul Romeo Stavarache, viceprimarul Dragoş Luchian şi prefectul Claudiu Șerban care au ţinut fiecare câte un discurs.
Toate ca toate, dar frigul nu s-a îndurat să îmi lase mâinile în pace, şi curând nu le-am mai putut simţi. Acesta, am considerat eu, a fost semnul că trebuia să mă întorc acasă şi nu am mai putut rămâne pentru a vă povesti despre restul spectacolului, însă, puteţi să căutaţi poze pe pagina de facebook a Ziarului de Bacău, căci nenea Răzvan Bibire a fost de asemenea prezent.

Nu fac mişto de tine


Cuvinte înşiruite în versuri de
Melancolie, iubire sau simple stări de zi cu zi;
Păr de aur, zâmbet larg, seducător;

Săgetător al inimii mele,
Crunt destin mi-a fost ales;
Ca turnătoare de vinuri alese -
Eu iar să mă îndrăgostesc?!

Iar tu, cu-n zâmbet sec şi tâmp
Stai şi nu zici ’nica;
Nici n-accepţi, nici nu refuzi,
Parcă nu-nţelegi!
Tu, fizician filozof ce eşti,
Să nu-nţelegi?!

Eu sunt acum înaintea-ţi
Şi te-aştept să vii;
Dar dacă mai stai mult,
Singur o să rămâi!
Căci nu am răbdarea
Să te aştept şi pe tine.

Grăbeşte-te acum
Şi vei vedea mâine,
Grăbeşte-te acum,
Şi vei înţelege mâine
Că grăiesc adevărul
Şi nu fac „mişto” de tine.

Cine eşti?

Si, daca tot am publicat-o pe ce-a de-a nouaspea, o public si pe cea de-a optaspea:


Muză-mi eşti sau
Cum să te numesc?
Să te numesc „Muz” ar fi
Prostesc.
Şi totuşi, „muză”-i femeiesc.

Deci mi te adresez ţie… „Muzule”…
Iubire cauţi?
Iubire nu găseşti?

De-ai închide ochii, „Muzule”,
Ai vedea… lumină sau întuneric…
Dacă ai întinde mâna ai…
M-ai simţi.

În taină sper cu tot din-adinsul
Să nu te mai ascunzi
În spatele batistei, „Muzule”,
Şi să-mi ieşi dinainte,
Să-ndrăzneşti să-mi vorbeşti
Cu inima; şi să taci.

De vei amâna, „Muzule”,
Rău îmi pare să-ţi mărturisesc
Că s-ar putea să mă sfâşii.

Şi totuşi, te strig „Muz”,
Pentru că-i prostesc.

Beţie de chitară


Nu am mai publicat demult poezii, asa ca doresc sa public ce-a de-a 19 poezie scrisa in ultimele 5 luni :)


Cauţi zâna bună
În cutia de comori;
Cutia, deşi plină, are suflet gol.

Şi porneşti din nou în căutări,
Român hoinar,
Dar nu găseşti căci
Locurile cercetate
Nu sunt cele alese
De zâne bune.

Uită-te aici, în apropierea ta,
Nu te mai „binocla”
În zări şi în zadar.

Te-mbeţi în chitara de platină
Sorbind din alcoolul acordurilor suave
Şi bătând din picior, în toba mare
Ritmurile beţiei şi inimii tale;
Şi-aştepţi în ebrietate
Să vină zâna bună
Să te descoasă din cutia de rezonanţă
Lucrată în mod brâncuşian în platină,
Dragul meu visător hoinar.

Sã trecem la treabã!

"Bun, buna ziua, bun, bine v-am gasit!"...
Oui. Me gusta. Astazi am ceva cu replicile din emisiunea "Romanii au Talent" (nu fac reclama!! >:P)
Asa. Sa trecem la subiect.
"Sã trecem la treabã" pentru ca este nevoie.
Cu totii ati auzit de "Delta" Vãcãresti. Bine, aceasta este o ipoteza falsa, ma scuzati. In caz ca n-ati auzit...

Revenind. Reiau: "Sã trecem la treabã" pentru ca e nevoie. De ce e nevoie? Pentru ca niste... {Ingerasul bun: "tine-ti gandurile negative pentru tine..."} OAMENI... spun: "Niste poze. Care nu stim unde au fost facute. Unele poate au fost facute aici, unele cred ca sunt de album." sau "Faceti ce vreti. Dar considerati-ne, totusi, ca suntem mostenitori." Da. Bine. Ok. Whatever.
Uite de aia  e Romania considerata cea mai "varza" tara. Pentru ca nu stim sa apreciem ceea ce ne este dat. Mediul in care traim este un dar de la natura si trebuie sa il mentinem asa cum era in momentul in care l-am primit, dar se vede clar ca la lipsa de cultura pe care o au romanii din ziua de azi, ar trebui sa construim numai cluburi, bordele, casinouri, carciume, bamboo-uri etc.
Propun in felul urmator. Cineva (care are initiativa, varsta si statutul) sa contacteze Protectia Mediului sau orice organizatie... sau sa se formeze o petitie pentru recuperarea acestui teritoriu de catre stat... ORICE!! Important este ca aceasta delta sa isi capete  titlul si reputatia de rezervatie naturala.
"Delta" Vacaresti ar putea fi speranta noastra ca economia tarii sa-si revina la normal: un obiectiv turistic in inima capitalei care a fost salvata din mainile proprietarilor ce incercau sa construiasca -sa zicem- al noualea mall (sau al cate-lea o fi). Aparent 90 de specii de pasari au fost vazute DEOCAMDATA, dar cine stie cante specii de animale mai sunt ascunse si nedescoperite de noi! Sa vina oameni din afara pentru a vedea rezervatia naturala! Aloo!! Delta=rezervatie naturala=bani!! Macar de dragul banilor faceti si voi ceva intelept!!
Dar, bine... vorbesc la pereti... peretii internetului, pentru ca romanii sunt prea ocupati sa se laude cu ce si-au mai cumparat de prin Zara ca sa se gandeasca si la viitorul tarii. Halal oameni.

BACu'

"JEALE". "JEALE MARE".

Oribil, ce pot spune.... treaba cu BACu' este GROAZNICA. Si e foarte interesant, stiti? Vazusem pe un canal de stiri cum niste fete care au picat BACu' se plangeau ca anul asta a fost mai greu la matematica decat anul trecut. Ma indoiesc. Am luat subiectele la matematica la rand si pot spune ca, in ciuda faptului ca trec in clasa a X-a, am stiut sa rezolv majoritatea subiectelor. Adica majoritatea intrebarilor erau de clasa a IX-a. Si te plangi ca e prea greu?!
In orice caz, am vrut sa-mi potolesc curiozitatea si mi-am facut o mica schema cu date despre BAC in cifre, nu in procente. Asfel, am aflat urmatoarele:
   *la BAC s-au inscris 200186 de absolventi ai clasei a XII-a;
   *dintre acestia, 108683 au fost descalificati, adica au fost prinsi cu iphone-u', fituica, ciorna vecinului etc;
   *119719 au picat, deci ori au fost descalificati, ori n-au reusit sa faca de media 6;
   *80466 au luat BACu' (cum erau versurile? "Cine ia BACu' E foarte tare...")
   *dintre cei care au luat BACu', au fost 24085 medii intre 6 si 7 (inclusiv media 6), 23788 medii intre 7 si 8 (inclusiv media 7), 21246 medii intre 8 si 9 (inclusiv media 8), 11280 medii intre 9 si 10 (inclusiv media 9) si 68 medii de 10.
Problema este urmatoarea, BACu' ca BACu' (vorba aia), dar exista asa-zisele "facultati pe baza de buletin". Nu trebuie sa fi luat BACu', trebuie doar sa ai buletin si sa stii sa-ti scrii numele ca sa poti sa-ti completezi formularul de inscriere! Da, e o problema, pentru ca daca o sa ajungem sa avem doctori, judecatori, profesori, etc, care nici macar BACul nu l-au luat, doar pentru ca au facut "facultatea pe baza de buletin"... o sa fie vai si amar de capul nostru!! N-am niciun chef sa fiu peste 20 de ani bolnava de HIV si sa imi dea vreun doctor tratament pentru hepatita C...
Felicitari tuturor celor care au luat BACu', iar celor care nu au luat..... INVATATI, BAAAAAAA!!!!!

Lac pe cale de disparitie

O parte dintre voi sigur a auzit de Lacul de acumulare Bicaz. Ei bine, despre acesta este vorba.
M-am intors de curand dintr-o mini-excursie la Durau si, spre marea mea surprindere, la intoarcere (abia, caci am trecut pe la baraj, spre deosebire de dus cand am venit pe la Izvorul Muntelui) am observat ca din cel mai mare lac al Moldovei, a ramas doar o balta si-un fir de apa! Si asta numai in 8 luni!
Daca va uitati atent la "limba" de pamant din aceasta poza, puteti vedea ca spre locul unde incepe padurea este o fasie de pamant mai inchisa la culoare decat restul pamantului. Ei bine, fasia -fasioaia- mai deschisa la culoare a fost, in august 2011, acoperita de apa.
De asemenea puteti observa liniile orizontale prezente pe bucata de pamant care arata faptul ca apa a "disparut" treptat. In mod normal, fiecare linie ar apartine unei luni, insa, acolo sunt mai multe de 8!
Alt lucru care arata inaltimea lacului este faptul ca a inghetat destul incat atunci cand s-a retras (undeva) apa, gheata a crapat si a ramas prinsa de mal.

De altfel, in poza din dreapta, unde acum este mâl, acum 8 luni era apa; cu alte cuvinte toata zona maronie de sub linia de brazi din planul din spate erau albastra in august 2011. Totusi, daca priviti atent, mai exista un fir de apa in coltul din dreapta jos.
Pe langa faptul ca scaderea brusca a nivelului apei dauneaza peisajului, exista si urmari economice din doua puncte de vedere: o data, cauzeaza lipsa de energie pentru ca barajul, deci hidrocentrala Bicazului, nu mai functioneaza cum trebuie, si de doua ori, pagube in ce priveste castigul financiar al patronului restaurantului plutitor "Lebada" , pe care probabil ca il stiti.
Pentru cei care nu stiu, "Lebada" este un restaurant plutitor pe lacul de acumulare Bicaz si care la vremea aceasta ar fi fost plin de clienti. Totusi, acum este, la propriu, gol. De ce? Pai singurul mod de a trece de la mal la restaurant este cel din imagine: un trunchi de copac. Si, pentru ca suntem in Romania, singura masura de siguranta este un cablu prins in varful unui par batut in respectivul trunchi de brad (?).
Si, totusi, de ce se merge pe acel trunchi?
Pai, dupa cum nu prea se vede in imaginea alaturata (nu m-am apropiat mai mult pentru ca mi-era frica sa nu alunec pe glodu' de pe trepte si sa-mi rup gâtu' pe-acolo, de aceea fotografia nu este intocmai clara/reusita), in plan orizontal, distanta de la uscat la pod era de aproximativ 2.5 m, in plan vertical, vreun metru, deci sa tot fie vreo 2-3 m distanta de la uscat la pod; si, dupa cum se stie, abia exista români oameni care pot sari 2 m, dara-mi-te 3!
In plus, cabanele plutitoare unde obisnuia lumea sa se cazeze, acum plutesc pe suprafata mocirlei, dupa cum se prea vede in poza din stanga, iar daca vrei sa faci o plimbare cu vaporasul, va trebui sa ti-l cari in spate pana la apa si asa inghetata... (vezi jos)
Si ati zice voi: bine-bine, dar orice efect are o cauza. Care-i cauza? Aici, discutie: "Am avut o vara si o toamna foarte secetoase" zic unii. "Bine, dar la sfarsitul verii, Bicazul era plin de apa" zic altii. "Iar iarna asta am avut niste zapezi de nu le-am putut duce" zic si mai multi. "Pai, iarna asta a fost foarte frig, deci consumul de energie a fost mult mai mare" "Si cat de mare poate fi consumul, avand in vedere ca majoritatea caselor din zona au incalzire pe baza de lemne, iar electricitatea este folosita doar pentru iluminat, TV, frigidere etc?"
Deci, concluzie, apa din lac a fost furata de catre extraterestri.

White Day.

Cum marea majoritate (Da, stiu ca-i pleonasm!) stie, eu sunt mare fana Japonia. Imi place Japonia in tot ceea ce inseamna ea: geografie, istorie, ocultura, ANIME/MANGA, oameni etc si etc. De aceea, am "adoptat" unul dintre obiceiurile lor si anume cel legat de Zilele Sentimentelor: 3 la numar. Prima este cunoscuta de toata lumea si sarbatorita de majoritatea tarilor (in principal SUA si juma' de Europã, mai nou si oleacã de Asia) si anume Sfantul Valentin, care este tot pe 14 februarie.
De Sfantul Valentin (Valentine's; Varintaino's), fetele/femeile obisnuiesc sa faca ciocolata de casa. Exista doua tipuri de ciocolata pe care le pot face acestea:
1. Ciocolata Iubirii Adevarate (True Love Chocolate; Tru Ravu Choco), facuta in special pentru baiatul pe care fata/femeia (cred ca am sa zic "femela" de acum) il iubeste. Daca acesta ii accepta sentimentele (adica daca si el, la randul lui, o iubeste) acesta va primi ciocolata si o va manca de fata cu ea. Partea cam "monotona" aici este ca, din cauza asta, majoritatea cuplurilor au ca zi aniversara 14 februarie...
2. Ciocolata din Obligatie (Obligation Chocolate; Obrigeshan Choco), facuta mai amaruie -mai mult sau mai putin; bucatareasa decide- si este, in ciuda numelui, pentru prieteni, colegi cu care se intelege bine "femela" respectiva.
A doua Zi a Sentimentelor este chiar astazi, 14 martie (la o luna de la 14 februarie), si anume Ziua Alba.
De aceasta data, este randul baietilor sa se "manifeste". Numele Zilei Albe (White Day; Waito Dei) vine de la faptul ca, in aceasta zi, "masculii" vor da "femelelor" cadouri albe. Prin cadou alb se pot intelege multe lucruri: un buchet de flori albe, o bijuterie argintie -de obicei argint sau aur alb pentru ca valoreaza ceva...-, o piesa de (serios) lenjerie alba, o scrisoare de dragoste (pe o foaie alba, intr-un plic alb), ciocolata alba, poate chiar si o "invitatie" alba [in sensul pervers al cuvantului bine-nteles, dar asta se face doar daca cei 2 (sau 3, poate e menage aux trois...not) sunt deja impreuna de ceva vreme, iar ea ii va permite]. Deci, romaneste, orice e alb, de la o bucata de hartie, la o pereche de cercei; de la chiloti, la durex!! *tacere* Da!! Ce va uitati asa urat?! Da, cadoul poate fi si un prezervativ, atata timp cat e alb. Si atata timp cat nu e nesimtit in fata iubitei sale.
Si, in final, cea de-a treia zi, care va fi de azi intr-o luna, adica pe 14 aprilie, Ziua Neagra.
Ziua Neagra (Black Day; Buraku Dei), in ciuda numelui aparent sumbru, este o zi de sarbatoare. Cuplurile si-au facut "mendrele" de doua ori, asa ca e timpul ca si cei singuri sa se inveseleasca. Spre exemplu, intr-un grup de prieteni sunt 10 persoane, 4 fete si 6 baieti, dintre care doua cupluri (straight, in general) si atunci vor ramane 2 fete si 4 baieti singurei. De Ziua Neagra (si acum aflam si de ce e "neagra") acest grup minunat de 6 insi iese in oras, la un restaurant, unde vor manca mingi de orez negru. Dupa ce isi termina portia, (acum, in functie si de varsta) grupul merge la un bar (sau ramane la acel restaurant) si beau bere bruna. REAL FACT: de obicei (asta nu este obligatoriu!!) fetele se imbata si sunt duse acasa de catre baieti si... in final... in acea seara ajung sa fie intr-o relatie... mai mult sau mai putin sincera...

Dar, hei, sa privim partea buna! Uuuuuhhhhhh..........
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
HAPPY WHITE DAY, EVERYONE!!! ^^

Me.

Judge me for what I am
Not for what I do!
I am not as bad
As you mostly do.
You like to criticize my work,
My words, my life, my body,
But, you know what?
All you do means nothing!
I will be revenged.
Right will fight the wrong.
Wrong will be defeated
And I will shine upon you.
I'm doing all this for you,
Even if you think it's not it.
Yes, I want to change you,
And make you, people, better!
I'm doing this for you
Even if you don't deserve it.
In this group I am the one...
I'm the only one who can
Because the rest is afraid of this.
The rest is afraid to recieve this blame,
A blame that donesn't really exist,
But makes people talk to you dirty,
Makes you feel horrible, detestible.
I am the only one who can do this,
Because I know to keep my faith.

Cu dedicatie, pentru clasã.

"Te iubesc!"

Vrei sa auzi asta venind din inima, dar nu a prietenilor sau familiei, ci a persoanei pe care o iubesti. Problema e ca nu se-ntampla. Astfel, ai impresia ca nimeni nu te iubeste si ca vei fi ranit(a) asa mereu. Te inseli. Chiar exista cineva care te iubeste mai mult decat orice si te va iubi mereu. Te urmareste peste tot si vrea mereu sa te ajute. Chiar acum e langa tine. Si ea citeste aceste randuri o data cu tine si le intelege, cel mai probabil, mult mai bine decat tine. 
Cine? 
Speranta
Speranta este singura care te poate ajuta sa treci peste greu, iar cand nu speri e ca si cum i-ai da papucii. Stii cat de mult o ranesti? Afla ca si Speranta are sentimente, iar cand speri destul si ea simte ca este iubita, ea va lua forma unui om si te va iubi mai mult ca niciodata. 
Asa ca iubeste-ti Speranta: spera!

Green Day - Wake Me Up When September Ends COVER


New cover, guys! ^^ Astept pareri SINCERE.

Futoshop.

Tocmai mi-am descarcat - intr-un sfarsit!!! - adobe futoshop photoshop. Dupa ore in sir de incercat a descarca programul, am reusit, intr-un final, sa descarc programul . Astfel, imi pot manifesta imaginatia cat vreau iooo :D 
Prima creatura care mi-a iesit pe ecran e o vaca. O MILKA. HOLLY COW, you know, like: COW! :))
Ok, nu-i momentul sa ma transform. At least not right now. :)) 
Bun, bun, buuuuun (as MO said), poza originala e asta: 
Iar Vacuta Milka pe care cu totii o adoram, mai ales eu si inca doua persoane (buna, R si C!):


I LOVE MILKA!

Aloha!

N-am mai postat demult ceva cu... o tema si un text coerente [:))]; doar chestii cu multe *paragraf nou*, *tab*, *spatiu*, onomatopee si interjectii! Ei, bine, de data asta am o tema in minte.
Deci, si ca prin urmare, care este, mi-am facut si eu cont pe tpu. Incercam sa aflu ce se intampla cu Polina si Birica dupa scena cu secerisul din a treia parte a primului volum din Morometii (am citit cartea, dar nu mai tin minte cum se termina cu cei doi), si tot am cautat pe net, pe google, ereferate etc. NIMIC. Bai, ma duc pe tpu. Imi fac eu cont, nu stiu ce... dau enter si, in mod normal, ar fi trebuit sa-mi apara un mesaj gen "contul tau a fost inregistrat. te rugam sa astepti e-mail-ul de confirmare". Mi se incarca pagina urmatoare: niciun mesaj de genu'... Ma duc pe yahoo, intru pe mail, verific mail-u': nimic. Imi zic "ba, ce naiba? ia hai sa mai incerc o data sa imi fac cont, poate am uitat sa fac ceva". Intru din nou pe tpu, scriu acolo: email, username, parola, etc -EXACT CUM AM SCRIS PRIMA DATA; FARA CUVINTE/LITERE IN PLUS SAU IN MINUS- si, dupa ce dau enter, imi apare pagina noua unde scrie mesajul de care v-am zis mai sus, dar fara "emailul de confirmare". Ok, poate ca am facut ceva gresit prima data. Ma duc pe site, ma loghez, incerc sa-mi pun intrebarea pe site, dau enter. "accept termenii si conditiile", pagina noua: niciun mesaj care sa-mi zica: "intrebarea ta a fost postata". Ma duc, pe pagina Home, vad acolo niste intrebari, vreau sa raspund, raspund la una, trec la urmatoarea: nu-mi mai aparea fereastra in care sa scriu textul. Dupa, care, vreau sa dau o fundita la cineva; imi apare mesajul "nu ti-ai activat contul din e-mail-ul primit"- sau ceva de genu' asta. Ok, pai, daca nu mi-am activat, de ce m-a lasat sa raspund la o intrebare? Le-a luat chiar atat de mult sa se trezeasca?! Apoi, ma duc, imi confirm contul, intru inapoi pe tpu, imi scriu din nou intrebarea si, ghiciti, din nou nu imi apare mesajul. Ma mai uit pe ici pe colo, mai raspund la vreo doua intrebari, ma duc la intrebarile mele; mesajul afisat: "nu ati postat nicio intrebare". ...
Imi postez din nou intrebarea, de data asta afisandu-mi mesajul ca intrebarea a fost postata. Iar mai umblu sa mai vad niste intrebari, sa raspund, ma intorc la intrebarile mele sa vad daca mi-a raspuns si vad mesajul "status: in asteptare". Mi-am cautat intrebarea pe homepage: nimic. APOI, mi-am dat seama ca era vorba ca admin-ul sa verifice intrebarea sa vada daca se potriveste termenilor si conditiilor.
Ma mai invart prin casa jumate de ora, intru din nou pe tpu, status intrebare: "in asteptare". Asta a fost acum o saptamana. Am intrat alaltaieri sa verific: "statusul intrebarii: in asteptare"; am intrat acum 20 de minute: INTR-UN FINAL mi s-a acceptat intrebarea si chiar raspuns. Dar, bine-nteles: raspunsul n-avea nicio lgeratura cu intrebarea. :|
Uhuh.

Hello Hello!

           Hello, guys!! n-am mai postat de ceva vreme datorita unor probleme de familie... mda.... ideea este ca azi e 1 februarie 2012 si duminica este.... (we're ma' drums at?) 5 februarie! :)) si ce e pe 5 februarie? (we're ma' drums at?) esteeeeeeee...... o zi. si in ziua aia, acu 15 ani, s-a nascut o zuza  :D ^^ Asa ca, avand in vedere ca m-a cam frecat lumea la cap in ultimul timp -Buna, Ioana!- cu scrisul unei noi postari si, din nou, avand in vedere ca acum am ora de romana dar nu e profa si sunt la TIC (am o super diriga de info, ce pot spune :>), uite ca acum postez ceva nou! Nu stiu care ar putea fi subiectul postarii, dar o sa scriu, si cu timpul imi vin iedeile...
           Paragraf nou.Tab. Spatiu. Tocmai era sa primesc o creta in cap. Dar datorita faptului ca al meu coleg este cas de-l doare mana... A cam nimerit monitorul :-"
           Paragraf nou. Tab. Astia de la mine din clasa asculta manele... MA SIMT CA ACASA :)). In locul pitipoancei de la 4 care asculta manele la maxim (si dup-aia o rasplatesc cu un Dope sau un Bring Me The Horizon cu bassu'  tare) ii am pe minunatii mei colegi ce asculta manele, ce-i drept, nu la maxim (iar eu nu pot baga un Heavy sau Black din cauza ca nu-mi merg boxele TT.TT).
           Vreau sa fac o postare din aia kilometrica si n-am idei!! :((
           Tot fac paragrafe noi in speranta ca... poate... poate o sa-mi iasa intr=-un sfarsit o postare cat rola de hartie igienica a lu' Hong Kong... Dar... uuhh.... Astia din spatele meu se uita la Saw.... Colega de langa mine se uita si ea din cand in cand si i se face greata... :)) Eu stau si scriu la blog.... E ciudat ca atunci cand am mii de idei de postari pentru blog, nu am cum sa postez, iar cand am timp si cum.... n-am idei :| mai sunt cinci minute si se suna de pauza. Si dup-aia cica facem ora. Dar daca nu o facem nici pe aia, o sa ma intorc si am sa mai scriu.
            Paragraf nou. Tab. Bye-Bye! ZuZa.